• Cățărare în Retezat pe mobile, nu telefoane – sept 2019

Rezumat pentru grăbiți

A fost foarte bine și am învățat lucruri noi. E frumos la munte.

Cățărarea este un sport periculos. Respectați normele de siguranță! Apelați la sportivi cu experiență sau la profesioniști în domeniu.

**************************

I-am promis lui Justin Ionescu, președintele Federației de Alpinism și Escaladă, că voi scrie despre experiența mea la cursul de protecții mobile pe care l-a organizat în memoria lui Zsolt Torok, un alpinist român excepțional și care din nefericire și-a pierdut viața în Munții Făgăraș în luna august. 

Întrucât Cătălin  era încă plecat în vacanța lui prin Balcani (a cărui călătorie o recomand spre citire) și pierdusem ocazia să particip la Cursul de multipitch cu protecții mobile organizat de Zsolt și Vlad Căpușan (powered by Centrala de Escaladă din Cluj), anunțul făcut de Iustin a picat mai bine decât “nuca în perete”, cu care încă am emoții la plasare. Cu nuca potrivită totul e posibil.

Așa cum s-a întâmplat și la Aeroclubul Moldova Iași prin 2002 când domnii instructori de zbor, printre care se afla și instructorul meu de planorism, domnul Traian Ungureanu (căruia vreau să-i mulțumesc și post-mortem pentru lumea minunată pe care mi-a oferit-o la 16 ani) au vrut să demonteze vorba veche “când o zbura porcul”. Și au pus un porc în AN2 și l-au zburat ca să nu mai existe dubii în privința expresiei. Binențeles că a comentat porcul pe toată durata zborului iar gașca de puștani care așteptam aterizarea avionului primeam raport radiofonic al guițatului. Guiț guiț. De la Aeroclub sunt multe povești, dar poate cu altă ocazie.

Momentul cu Justin s-a potrivit și cu vacanța pe care voiam să mi-o rezerv pentru participarea la cel mai fain festival de cățărare în natură din țară și anume Herculane Climbing Open organizat de clubul AlternativeTM și Sala de Cățărat One Move din Timișoara. Cloacă, camping Dumbrava, Peștera Punicova, Cazanele Dunării, Faleza Vânturătoarea, Cerna, liniște.

Cu Justin am stat două zile pe Retezat și am campat la Lacul Bucura iar joaca am făcut-o la Peretele Bucurei.  Ne-am adunat în satul Râul de Mori și în entuziasmul meu am uitat să mă aprovizionez cu apă și mâncare, având la mine doar niște batoane proteice. Abia când am ajuns în Poiana Pelegii am realizat gaura alimentară dar pentru două zile era mai importantă apa și bănuiam că ar fi un izvor la Lacul Bucura, deci nu e panică man. După o organizare temeinică a echipamentului și împărțirea lui în rucsaci am băgat o oră la deal eu cu vreo 20 de kile și Iustin cu vreo 25+ kile în spate. Planul era să mergem la Peretele Bucurei unde mai există și alte trasee de multipitch dar zona noastră trebuia să fie una de școală, teoretic. 

N-am urcat pe artificial decât o singură dată. Experiența mea la perete se limitează la escaladă, bouldering, multipitch cu cățărare liberă, fără protecții mobile sau scărițe și m-am decis în urma unui impuls personal că ar fi cazul să știu ceva mai multe despre protecțiile mobile. Îmi cumpărasem acu vreo 7 ani un set de frienduri CT de la prietenul meu Vlad din Oradea care are magazinul Alpinexpe și un set de nuci dar pe care nu le-am folosit decât pe la poligoanele de la Bucium și neavând timp și spațiu să explorez această latură mai în profunzime, le-am vândut la scurt timp, dar cu ideea-n cap fixată “odată și-odată…”. Cătă, vezi că vin, sau bere!

La perete aveam niște emoții destul de mari că deși citisem și testasem ceva, n-am primit vreodată o metodă clară despre cum să folosesc protecțiile mobile și câtă încredere să am în ele. Din filmele de cățărare nu prea-ți dai seama de acest aspect dacă nu te preocupă și atunci la clipurile lui Sonnie Trotter, Beth Rodden, Wide Boyz, Steph Davis mă fascina mai mult stilul de cățărare și mai puțin protecțiile pe care le plasau. Vedeam că-i țin la cădere și presupuneam că-i tăt normal, dar mai învață omu cât trăiește, nu? Că dacă nu mai învață doar nu s-o fi născut deja învățat. Sau cine știe. Eu sigur nu.

Îl știu pe Justin de multă vreme și mai ales de la interacțiunea cu el de la cursurile de formare instructor de escaladă și plus că are un CV alpin extrem de divers și impresionant. Vorbește și predă din experiență și din standardul internațional și de la care am învățat foarte multe și atunci cu siguranță voi putea învăța niște trucuri și metode foarte bune și acum la acest curs de protecții mobile. Am venit fără așteptări foarte mari neștiind concret despre ce e vorba și am preferat să iau tot ce primesc, deși undeva în gânduri mă așteptam la o cățărare liberă dar spre surprinderea mea tematica era bazată pe folosirea corectă a protecțiilor și încrederea în ele. Cum altfel să ai încredere în protecții dacă nu le testezi stând în ele în scărițe, cățărând la artificial?

M-a pus să-mi aleg o fisură, mi-a explicat pe rând despre fiecare tip de protecție, procedurile necesare pentru testarea lor și înaintarea cât mai sus posibilă într-o manieră foarte metodică și foarte profesionistă. Mai aveam la mine vreo 3 frienduri, două seturi de nuci pe care le-am împrumutat de la bunul meu prieten Vlad Contratov din Iași care e și el pasionat de cățărarea pe protecții mobile și pe care-l felicit pentru Ultramaratonul lung și greu la care a participat anul acesta în Cortina d’Ampezzo, Lavaredo Ultra Trail.

Ideea lui Justin, corectă de altfel, a fost să folosesc doar scărițele pentru ascensiune și să evit pe cât posibil cățărarea liberă. Numai așa voi putea căpăta încrederea în protecțiile plasate de mine în perete lăsându-mi întreaga greutate pe scărițele montate pe ele. Am înțeles logica și raționamentul dar ce greu mi-a fost să dau drumul la stâncă, vălei. Mă apucam de orice priză salvatoare cu fiecare pas până să înțeleg și să aplic procedura. Poate unii-s mai nativi la astfel de expuneri dar la mine e cu metodă. Dacă am o bază de cunoștințe teoretice și practice apoi mă pot detașa de anumite stări de neîncredere. În slăbiciunea mea și frica de necunoscut am căutat, la fiecare pas, o confirmare din partea lui Iustin care mi-a oferit-o doar atunci când a considerat că există un potențial pericol. Mi-a plăcut că m-a lăsat, cum era și firesc, să-mi asum fiecare decizie, să calculez singur riscurile și să-mi asum ascensiunea. Nu te poți aștepta la un curs cu protecții mobile să vină omu până la tine să-ți pună protecțiile. Eu am căutat-o, eu să mi-o asum. Bam bam. Cu mură-n gură poate oricine dar riscul care apare ulterior din neglijență și neasumarea răspunderii poate fi mai grav. Așa că îi mulțumesc lui Iustin că n-a căzut pradă slăbiciunii mele și că a avut încredere în deciziile mele, care mai apoi, binențeles, au fost evaluate și discutate pentru întărirea și consolidarea informațiilor pe care le-am acumulat prin practica plasării protecțiilor.

Un factor important în astfel de ascensiuni o prezintă organizarea și cunoașterea echipamentului. O gamă cât mai largă și diversă de protecții oferă o posibilitate de orientare și vizualizare cât mai profundă în plasarea lor. E ca la un puzzle, doar că mai periculos. Am folosit: hexuri, nuci, friends, ballnuts, tricams, scărițe, genunchiere (extrem de utile), mănuși, cordeline, bucle, extractor de nuci, ciocan, Fifi, semicorzi.

Casca e obligatorie!!

Pentru detalii aprofundate despre curs puteți lua legătura cu Justin.

Cert este că am urcat cu mari emoții de la o protecție la alta și m-am descâlcit greu în prima zi. E cu intrare și ieșire din zona de conform permanent. Nu mi-am permis vreo clipă să mă gândesc la altceva decât la ce aveam de făcut. E un stres psihologic destul de mare care îmi aduce un confort, un răgaz cu mine, culmea. No more bullshit thinking. 

M-am trezit în prima zi că eram atât de concentrat pe plasarea protecțiilor că nu m-am gândit cum cobor de la 10 m. Surpriză!? N-aveam nici un țanc după care să pun vreo cordelină să fac rapel, decât una plasată la vreo 4 m de sol, așa că am descățărat sau desscărițizat mai bine zis de pe o protecție pe alta recuperându-le pe toate.

A doua zi, după o noapte petrecută sub cerul liber în sacul de bivuac, am ales altă fisură din apropiere și deja mă mișcam mai cu încredere pe scărițe, plasând protecțiile mai hotărât. Lucrurile se legau mai bine și am înaintat până la intrarea în traseul Creasta Vulturilor(?), cred. Îs cam praf la nume și nu cred că l-am reținut cum trebuie. Mintea mea era în altă direcție. Am dat și peste o altă echipă care se cățăra pe traseele de multipitch din zonă. Frumos afară! Mai frumos decât înăuntru 🙂

Îmi doream în subconștient o cădere să văd cum e, dar poate că nu era chiar momentul așa că am preferat să lucrez cu varianta ideală a metodei și cu asumarea inevitabilă a riscurilor și apoi, în timp, voi purcede către alte nivele. Treptat, așa cum îmi place mie.

Timpul s-a scurs incredibil de repede. Eram într-o zonă de focus care nu-ți prea permite să faci altceva, deși Justin m-a testat încercând o conversație cu mine dar pe care n-o puteam urmări foarte bine și m-a lăsat. A fost bun și testul ăsta. L-am notat. Oricum sunt monotasking și nu mă pot concentra la mai multe lucruri importante odată. Adică sunt în stare să ung o felie de pâine și să vorbesc la telefon, dar să cânt și să tastez în același timp, nu pot. 

Mi-au trebuit vreo două zile să trec încă o dată prin cele învățate de la Justin și prin experiența pe care am avut-o la perete. Prefer să fac lucrurile mai așezat decât să fiu în viteză.

Merci Justin pentru experiența din Retezat!

Picurând și spor(t) la treburi!

 

Instructor de escaladă,

Lucian Bursuc (aka Luș)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.